Acolo, pe peronul unei gări — @belleartmovement

Acolo, pe peronul unei gări — @belleartmovement

de Teodora Anghel

Pe același peron pustiu, aș vrea să mă întorc. Să te caut cu privirea și să știu că ai să vii. Adânc în sufletul meu încă mai cred că ești acolo și las distanța ce era și înainte să mă păcălească. Aș vrea să-mi demonstrez că nimic nu este adevărat, iar tu ești tot pe peron așteptându-ne, ca de fiecare dată. Sprijinit nonșalant de petele de piatră al gării, fumând liniștit o țigară, singur, căci nimeni nu mai cobora din acest tren, în afară de noi, cei pe care îi așteptai. Iar aici, în ultima gară, era primul moment în care te vedeam după mult timp. Întotdeauna zâmbitor și bucuros de sosirea noastră. În primul loc te-am văzut ultima dată.
Îmi amintesc cum se apropia de asfințit, lumina se estompa, cerul prindea nuanțe de roz. Brazii din jurul nostru, prezenți pe fiecare deal, cântau în ritmul vântului ce adia. Poate că încercau să-mi spună ceva, să mă avertizeze, în limba veche a naturii, însă ritmul vieții-n grabă mă prinsese între gheare. Crezând că două poze, m-au ajutat să simt momentul, am întors spatele acelui peisaj de basm și am urcat în tren.
Promisiunile ce au urmat, le simt acum grăbite, nesemnificative în acel moment. Se formase un ciclu din obișnuință, care se întâmpla la nesfârșit, până când tu l-ai oprit forțat. Așa cum am simțit și atunci, de mult, pentru doar câteva momente, timpul a stat în loc. Însă, acum, zilele treceau pe lângă mine, iar eu eram tot în gară. De data aceasta, așteptându-te pe tine. Aceste zile s-au transformat în săptămâni și încă mă gândesc și acum la peronul gării de munte. Timpul a rămas blocat acolo, unde ai rămas și tu.
Acum văd limpede cât de superficial e totul, cum nu există timp nici pentru lacrimi, nici pentru zâmbete adevărate. Cum toată lumea crede că totul se va rezolva, cândva, în viitor, pierzându-și timpul de acum pentru cel pe care îl așteaptă. Am alergat până acum prin viață, însă, pentru mine timpul s-a oprit odată cu al tău, iar acum ticăie încet. Inspir adânc și mă bucur de tot ce am acum, căci mâine nu o să mai am acest noroc.
Poate că aș putea să mă întorc, să văd cu ai mei ochi tot ce îmi imaginez. Să te mai văd odată, chiar dacă știu că nu mai ești acolo. De această dată aș asculta tot ce mi-ar spune vântul. Aș crede, poate, că tu ești cel ce îmi șoptești și ai venit din nou să mă întâmpini.

IG: https://www.instagram.com/belleartmovement/

IG: https://www.instagram.com/theflowerhope/

T-shirts: https://bit.ly/BAM-tshirts

Share this post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


en_USEnglish