Chiar suntem niște străini? — @belleartmovement

Chiar suntem niște străini? — @belleartmovement

Alina Simu

În ultimul moment se hotărăște să o ia pe jos spre metrou în loc să aștepte în fața gării un taxi, care cel mai probabil l-ar fi costat douazeci de lei. Așa că, în mai puțin de cinci minute de când a părăsit gara, Sebastian coboară scările și cere la ghișeu cu voce tremurândă o cartelă cu două călătorii. Aproape o scapă din cauza degetelor sale paralizate de frig. Peronul este populat de el și de un grup de adolescenți mult prea gălăgioși, nici măcar muzica lui dată cu câteva măsuri peste medie nu îi poate acoperi. Metroul se oprește în stație cu un șuierat asurzitor. 

Este aproape liber, râmânând destule scaune libere pe fiecare rând. Traversează un vagon și se hotărăște  să se așeze între două femei. Pare că întotdeauna sunt mai multe femei. Observă asta adesea în mijloacele de transport. Se lasă pe spate și închide ochii. Peste câteva secunde îi deschide, iar primul lucru pe care-l vede e un hanorac negru purtat de un alt corp adormit, care încearcă să nu-și piardă stația la care să coboare. Scoate din ghiozdanul, pe care-l ține pe genunchi, o carte subțire. Coperta roasă de trecerea vremii se bucură de mângâierea degetelor lungi ale femeii. Privirea lui Sebastian pătrunde în sfera protectoare, iar ea își ridică privirea. Amândoi persistă să se uite unul la altul pentru câteva secunde. Fata închide cartea și îi arată coperta. Sebastian distinge mai mult după desenul șters decat dupa titlul minuscul că este vorba de vreo legendă din Antichitate. Vârându-și mâinile in glugă, își scoate căștile  pe care el nici nu le observase, și le aruncă în ghiozdan. Continuă să citească, dar din când în când îi surprinde privirea lui Sebastian. 

Încearcă să se concentreze pe altceva, dar în afara hărții și a moșului de pe scaunul din margine, nu prea mai sunt alte opțiuni. Melodia care începe este una din preferatele lui, dar nici nu bagă de seamă întrucât își deconectează căștile și le pune în buzunar. Ușile se deschid și intră mai multe persoane, începând să umple scaunele. Sebastian se ridică și ocupă scaunul liber de lângă ea înainte ca altcineva s-o facă. Ține mâinile în poală și trece cu buricele degetelor peste pielea uscată de brutalitatea vremii. 

— Nu știu de ce am făcut asta, te simți inconfortabil? Mă pot ridica, spune Sebastian, fără să se intoarcă către ea, dar se apleacă, cât ea să înțeleagă ce zice el. 

Fata îi privește profilul. Are nas de evreu și umbra bărbii nerase se potrivește cu sprancenele lui brune. Seamănă cu cineva din desenul de pe coperta cărții. Or umbla zeii greci printre noi?  

— Depinde ce intenții ai, și aș prefera să nu mă minți. 

— Nu m-am așezat lângă tine să te agăț, dacă la asta te referi. 

— Atunci? întreabă ea și se întoarce spre el. Ce cauți de la o străină? 

— Același lucru pe care îl cauți și tu. 

— Urmează stația mea, cobori? 

Viața nu are efect de slow motion, Sebastian și-ar fi dorit să aibă câteva secunde în plus să se gândească la răspunsul lui. Impulsul preia controlul și corpul lui reacționează înainte să proceseze creierul lui decizia până la capăt. Din picioare se uită la fată și îi face semn să se îndrepte amândoi spre ușă. 

— Adelina, apropo, îi întinde mâna rece și aspră de-a lungul articulațiilor degetelor. 

Dă mâna cu ea și se prezintă. Pe peron trec pe lângă mai mulți oameni care se uită pierduți spre metroul ce tocmai a plecat. El n-o pierde pe Adelina din privire și o urmează spre scările rulante.

Temperatura a scăzut cu cel puțin încă două grade de când a intrat Sebastian la metrou. 

— Nu ți-e frig în hanoracul ăla? o întreabă în timp ce-și închide geacă până în gât. 

— Sunt în regulă, am o bluză și un tricou pe dedesubt. La două minute de aici e un parc, vrei să trecem prin el? 

Sebastian afirmă și pornesc amândoi. Ar fi vrut s-o întrebe de ce e așa sigură că el este un bărbat de treabă, care nu are gânduri rele. Cum are curajul să meargă cu el când deja s-a lăsat întunericul și ceața într-un parc luminat doar de luminițele de Crăciun uitate de autorități. Băncile sunt goale, la fel si aleile, șuieră vântul, dar dacă n-ar fi fost ei nimeni nu l-ar fi auzit.

BAM: https://www.instagram.com/belleartmovement/

Alina: https://www.instagram.com/alina_bbhm/

Share this post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


en_USEnglish