Ce se afla in mintea scriitorului contemporan? — @belleartmovement

Ce se afla in mintea scriitorului contemporan? — @belleartmovement

Articol ingrijit de Alina Simu

https://www.instagram.com/belleartmovement/

Răzvan Marian, sau Stanilav, pentru adevărații cunoscători, este un autor contemporan, care iese din tipare nu numai prin stilul lui direct, fără ocolișuri și floricele, dar și prin personalitatea sa colorată și lipsită de cenzură. De la romanul său „Realitatea visului”, până la poeziile create, Răzvan ne surprinde de fiecare dată prin onestitatea completă a sentimentului. Interviul cu el este fără perdea și ne bucurăm să-l împărtășim cu voi, deși e genul de autor care ai vrea să rămână micul tău secret. 

1. Spune-ne câteva lucruri despre anii adolescenței sau ai copilăriei, ai fost dintotdeauna creativ? A existat o influență care să te împingă spre literatură?

Cred că am fost mereu un copil creativ într-un fel sau altul, deoarece mereu puneam întrebări dificile profesorilor, mă angrenam în activități care îmi supărau părinții și desenam foarte mult (Pe atunci desenam fain pentru vârsta la care mă aflam). În anii adolescenței, odată ce am început să citesc, creativitatea a început să se manifesteze prin scris într-un fel sau altul. Sunt ambivert, deci fie o săptămână sunt doar pe afară, fie o săptămână sunt doar în casă, cu mine. Așa a apărut scrisul, în una din săptămânile doar cu mine. De atunci a rămas alături de mine.

2. Aproape toți artiștii își iau inspirația din viața de zi cu zi, și cum ai spus că scrii din experiență, o curiozitate mai picantă ar fi dacă ai avut muze? A existat un eveniment care te-a marcat atât de profund încât ai vrut să-l reproduci în repetate rânduri?

Muzele mele nu sunt femeile în genere. Muza mea e viața, pot fi inspirat de o pasăre care cântă trist noaptea sau de un copil care se ceartă cu mama lui. Mă inspir doar din realitate, deși am o imaginație destul de bogată. Muzele de care voi întrebați sunt mai degrabă ramuri ale muzei-mamă, care e viața. Îmi place să fiu cât mai independent, același lucru făcându-l și cu arta mea. Dacă aș lega arta de muze, aș fi cam dependent. Dacă o leg de viață în sine, creez până mor.

Nu a existat un eveniment de genul și sper că nu va exista.

3. Ești un autor deja publicat, spune-ne cum a fost întregul proces pentru tine. Cum crezi că sunt tratați artiștii de edituriile românești? Ce ai schimba în această industrie?

 Procesul a fost destul de simplu. Am scris, am trimis cartea, am primit un răspuns pozitiv, iar mai apoi am colaborat cu editura în ceea ce privește editarea, coperta, lansarea cărții. Editurile tratează scriitorii oribil, nu doar la noi, ci și în alte țări. Nu mai vreau să aud de edituri. Ce aș schimba? Desigur, banii pe care autorul îi primește în schimbul artei sale. Motivul pentru care nu am mai lansat încă o carte sau cărți este pentru că procesul de publicare individual este mai costisitor și necesită și mai mult timp.

4. Cum s-au transformat gusturile tale în materie de artă pe parcursul anilor? Am văzut că îi citezi adesea pe Charles Bukowski, Ernest Hemingway și pe Haruki Murakami, ce anume te atrage la ei?

M-am autoeducat singur și în acest sens. Am citit diferite opere de la tot felul de autori și așa am ajuns să-mi formez un gust pentru cei care scriu cu adevărat din mintea și din gâtul lor. Am rămas setat pe arta care e creată din experiențele proprii și încă mă aflu acolo, deși am mai citit și fantasy sau ceva asemănător.

La cei trei autori mă atrag lucruri diferite: Inteligența și umorul lui Bukowski, naturalețea și stilul de viață al lui Hemingway, felul inovator a lui Murakami de a îmbina aspecte ale realității cu fantezia. Plus că-i plac pisicile, pe care le ador și eu.

5. Vorbind despre procesul creativ, descrie-ne cum arată o sesiune de scris pentru tine. Îți este greu uneori să creezi? Cum scapi de writer’s block?

Nu știu ce e înseamnă acel blocaj. Aceea este o problemă comună a scriitorilor care forțează arta să iasă sau să-i viziteze inspirația. La mine problema e dacă îi dau voie inspirației să iasă sau nu. Trebuie doar să dozez cum iese arta, nu o pot face non-stop, altfel aș deveni dependent și nu ar fi un lucru recomandat.

Păi, de obicei îmi aprind o țigară și încep să simt anumite lucruri. Dacă sunt destul de puternice și pot ieși din capul meu, atunci vor ieși. Atunci știu că le pot scoate pe foaie. Apoi îmi pun un pahar de gin cu apă tonică și restul vine de la sine. E foarte simplu și plăcut. Procesul poate dura jumătate de oră sau o noapte întreagă. Aici e o loterie.

6. Ai vreo poezie sau vreun pasaj preferat din toată opera ta?

Ai un zâmbet

care ațâță zeii

îmi tot spui

că ai sânii mici

și că te deranjează asta,

dar mie nu îmi pasă.

Îmi pasă doar de tine

puștoaica mea

cu probleme

căci, deși nu se văd,

ai probleme

și asta te face

să funcționezi cumva

așa cum puștoaicele

funcționează în ziua de azi

adică la modă

dar pentru mine

ai fi la modă

chiar și dacă n-ai funcționa așa.

Puștoaica mea cu probleme

nu vreau să ți le descopăr

vreau să rămâi

imperfectă

cum spunea Nichita

despre o formă geometrică perfectă

al cărei colț trebuie

să-l distrugi

ca lumea să se mire

de ce ai făcut-o.

Poemul se numește „Puștoaica mea cu probleme.” Ăsta e unul special pentru mine, unul dintre cele mai bune.

7. Care este sentimentul tău preferat de redat în scris?

Sentimentul ăsta de carpe diem. Să simți că trăiești așa momentul din plin și că nu-ți pasă de trecut sau de viitor.

8. Ce defect de-al tău crezi că poate fi regăsit și în arta pe care o faci?

Faptul că uneori sunt atât de prins acolo, în a scrie, încât uit de oameni, de mine, de timp, de program la serviciu, de ficat, de gât. Fac asta zilnic, mă afund în activități solitare și uit de ce e prin jurul meu.

9. Ce te-ai săturat să vezi în arta contemporană? Cu ce crezi că te deosebești de ceilalți artiști din ziua de azi?

M-am săturat să văd mediocritate, m-am săturat să văd cum așa zișii artiști identifică ce vor să audă oamenii și le tot bagă pe gât cuvinte sau idei preconcepute. M-am săturat că unii-și promovează arta prea mult, iar alții prea puțin. Se copiază unii pe alții, forțează scrisul…

Sunt foarte direct și am curajul să-mi expun arta și viața cu toți, fără să-mi pese dacă-mi găsesc hibe sau alte lucruri. E ca și cum merg dezbrăcat pe stradă. Nu scriu ca să fiu vândut, pentru că deja sunt conștient că orice aș crea, tot ar fi destul de bun încât să fie vândut. A, și da, am încredere foarte multă în mine.

10. Care este cea mai mare dorință în legătură cu arta ta?

Să ajung să inspir cât mai mulți oameni și să le dau un impuls să-și trăiască viața cu adevărat. Mi-ar plăcea să devină mai nepăsători în sensul bun, așa cum sunt eu.

Unde îl poți găsi pe Răzvan Marian:

https://www.instagram.com/razvannmariann/?hl=ro

Îi poți achiziționa romanul aici:

https://www.libris.ro/realitatea-visului-razvan-marian-LIB978-606-8953-44-1–p10750151.html?gclid=CjwKCAjwu5CDBhB9EiwA0w6sLTIMrU7ZgHNGMUZEa6calnaLCXq-2CAstlhcAgenTMIF2CRrk_94zhoC-5MQAvD_BwE

Share this post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


en_USEnglish