Despre lumile captive între pagini — @belleartmovement

Despre lumile captive între pagini — @belleartmovement

Teodora Anghel

  Pășesc ușor printre rafturile ticsite cu cărți, peste care praful se așterne mai gros de un deget. Deduc că nimeni nu se mai interesează-n vremurile noastre de cărțile mai vechi. Nu prezintă niciun interes față de noii cititori o copertă decolorată și paginile mai mult decât îngălbenite. Pentru unii e doar un teanc de coli irosite, ce nu-și mai au rostul în lumea noastră, însă, pentru mine întotdeauna au însemnat mai mult. Aceste obiecte vechi sunt o capsulă a timpului, rămase din vremurile de demult, păstrând informațiile predecesorilor noștri. Aș putea ține în mână aceaași carte pe care a ținut-o străbunicul meu sau chiar însuși autorul. Astfel, există o conexiune mult mai puternică. O zi din Grecia Antică poate fi retrăită de oricine dorește prin intermediul unei cărți. Ori, un bal medieval înțesat cu atât de multe detalii, încât dacă nu ar vibra telefonul pe masă, ai crede într-adevăr că ești acolo.

  Straturile rochiei din voal dansează în vânt, în timp ce eu alerg desculță prin grădina trandafirilor. În surdină se aud notele unui pian și apa susurând în vasul unei fântâni arteziene. Cerul înselat îmi luminează cărarea și totul se preschimbă într-un tărâm magic, unde trunchiurile copacilor au scobituri cât pumnul, iar coroanele dese de frunze blochează razele directe ale soarelui. Dintr-o căsuță iese o zână, atât de mică încât o pot ține în palmă. Îmi zâmbește, apoi își ia zborul. Văd cum bagheta unui vrăjitor se ridică, particulele de magie sclipind în jurul acesteia, iar dintr-o dată se oprește. Cartea a ajuns la final.

  M-aș bucura ca un copil de toate aceste cărți numai pentru mine, dacă nu ar fi atât de mare durerea îndepărtării celorlalți față de lumea lecturii. Nici nu poți știi ce comoară ai în mână până nu o deschizi și devorezi, pagină cu pagină, tot conținutul ei. Cum altfel poți să trăiești, dacă nu cu ajutorul cuvintelor și a sentimentelor?

  Ating cu vârfurile degetelor fiecare carte și mă gândesc la toate aceste lumi pe care le am în față. Ce se ascunde sub coperta roșie? Dar sub cea albastră? Cea negră? Acum nu pot decât să-mi imaginez, până când ne vom reîntâni.

  Nu mă plâng. M-am obișnuit să fiu singură printre rafturile bibliotecii, simțindu-mă tot mai în largul meu. Le răsfoiesc pe toate, din scoarță-n scoarță, până ce aleg, cu greu, trebuie să recunosc, ce să încep mai repede. Cel mai complicat e să-ți alegi lectura când ai vrea să citești tot ce prinzi în mână. Însă, nu mă întristez, căci am destul timp pentru fiecare. Nu aș putea să văd cum ar decurge o zi fără un rând sau o pagină citită. Mă tem de astfel de situație!

  Aud zgomotul scurt al unei cărți scăpate pe jos. Un ”buf!” atât de înfundat, ce îmi întrerupse șirul gândurilor. Mai este cineva aici? Inima începuse să bată puternic. Mă simțeam de parcă cineva îmi invadase spațiul personal, deși atât de mult mi-am dorit ca toată lumea să fie aici. Este o situație nouă, ce într-un mod ciudat, mă scoate din zona de confort. Sunetul se auzise atât de aproape, încât verific raionul de lângă mine. Între rafturi se afla un băiat înalt cu ochelari negri, ce căra în brațele sale un teanc enorm de cărți. Așa cum crezusem, una dintre ele se afla pe podeaua de lemn. Mă aplec și prind cartea, apoi i-o întind.

Perplex, rămâne blocat în fața mea. Știu că este la fel de surprins ca mine de prezența unei alte persoane în blibliotecă. Poate că nu suntem atât de singuri și împarțim cu toții aceste lumi minunate.

BAM: https://www.instagram.com/belleartmovement/

IG Teodora: https://www.instagram.com/theflowerhope/

Share this post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


en_USEnglish