NU uita să-ți pui o dorință — @belleartmovement

NU uita să-ți pui o dorință — @belleartmovement

Teodora Anghel

Închid laptopul și mă pun în pat. Încerc s-adorm după ce renunț să mă chinui să scriu aceeași poveste de săptămâni întregi. În mintea mea se învârt acum milioane de cuvinte, gânduri, amintiri, pe care sigur le-aș uita dacă m-aș pune înapoi la scris. Îmi simt pleoapele grele și mă rog ca mintea să înțeleagă cât sunt de obosită și măcar în seara asta să mă lase să dorm. Dacă aș putea măcar s-o păcălesc puțin…

Mai sunt câteva zile până la începutul verii, însă afară vremea este deja destul de călduroasă. Mă ridic dezamăgită de mine însămi și îmi iau telefonul de pe birou. Verific ora și nu mă mir atunci când văd indicat 00:03. Încă o oră pierdută cu ochii în tavan, așa cum pățesc din ce în ce mai des. Pun pe mine o bluză de trening și iau în brațe o pătură pufoasă. Deschid ușa de la balcon și sper să nu le perturb somnul alor mei, deoarece nu aș fi putut să le explic de ce anume nu pot să dorm. Nici măcar mie nu-mi pot explica. 

După ce ies pe gresia rece, închid ușa în urma mea și pun pătura pe balustradă. Pun piciorul stâng pe prima scândură de lemn și îmi trec piciorul drept pe partea cealaltă. Încalec această punte de protecție de pe marginea balconului și mă opresc câteva secunde pe bucata de lemn, lăsând să treacă puțin timp după primul scârțâit. Zgomotul părea mai intens de fiecare dată când făceam asta. Nu aud nicio mișcare din casă așa că îmi trec și celălalt picior peste balustradă apoi sar pe acoperișul terasei, care este lipit de balconul meu. Iau pătura și o așez pe jos, apoi mă învelesc cu totul. Nu e frig, dar stând acolo, într-un loc, avea să mi se facă rece.

Cerul este plin de stele și mă gândesc că poate acesta este motivul pentru care nu pot să dorm. Ele mă chemau să stăm de vorbă, așa cum fac în fiecare seară. Devenise o obișnuință pentru mine această activitate nocturnă, iar în mod mecanic scot din buzunar telefonul și deschid aplicația de muzică. Prima în rândul căutărilor este melodia care în ultima vreme pare să-mi liniștească sufletul așa cum nici somnul nu putea să o facă. Ascult cum primele note ale piesei „I was wrong” de la ARIZONA îmi completează seara, făcând-o perfectă. Unele melodii sunt pur și simplu făcute pentru momente ca acesta când totul pare să stea în loc. 

Stelele sunt mereu acolo, dar când le privesc din nou mă simt ca prima dată. Am un gol imens în stomac și știu că aș putea sta ore întregi acolo, fără ca măcar să mă mișc. Doar eu, ele și câteva melodii bune. Nu îmi doresc nimic mai mult în viață. Deși, într-un mod ironic, cerul reprezintă totul, iar eu ca o egoistă mi-l doresc pe tot, în fiecare seară, strălucind doar pentru mine.

Nu știu cum se numesc aceste stele sau din ce constelații fac parte, dar le privesc cu admirație de atâția ani, încât am ajuns să le numesc după bunul plac. Câte o stea pentru fiecare vis, câte o stea pentru fiecare persoană din viața mea. Mi-am construit de-a lungul timpului propriile constelații, pe care numai eu le cunosc.

– Nu am nimic nou să vă spun, șoptesc, știind că ele mă-nțeleg și așa. 

Chiar atunci, în timp ce eu le priveam cu patos, o dâră mică aurie a brăzdat cerul și s-a stins rapid.

– Am mai trecut prin asta și nu am avut prea mare succes, zic. Dar, poate, o dorință în plus nu strică. 

Închid ochii și mă gândesc la un lucru pe care mi l-am dorit dintotdeauna, dar care încă nu și-a găsit drumul spre viața mea.. Formulez dorința cât de bine mă pricep și o spun șoptit, deoarece funcționează doar atunci când este auzită de singurele care se pot ocupa de ea: și eu și steaua.

IG Teodora: https://www.instagram.com/theflowerhope/

IG BAM: https://www.instagram.com/belleartmovement/

Share this post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


en_USEnglish