Odă pentru Bukowski: tot ceea ce încercăm să îngropăm și nu putem — @belleartmovement

Odă pentru Bukowski: tot ceea ce încercăm să îngropăm și nu putem — @belleartmovement

de Alina Simu

IG: https://www.instagram.com/belleartmovement/

Se trezește amețit, buimăcit de noaptea pe care abia o poate evoca în mintea sa. Dă să se întoarcă pe partea dreaptă, dar se oprește în într-un alt corp uman, corp de care nu-și amintește să-l fi adus. Se ridică în fund și privește femeia blondă, ridată, cu un corp trecut de vreme, dar care încă arată bine. Se ridică cu grjă, deși nu îi pasă dacă o trezește sau nu pentru că oricum va pleca.

Iese din camera îmbâxită de un miros stătut și intră în bucătărie. Pe masa deja plină de hârtii, facturi, pete de mâncare, pisica lui se întinde, scoate un sunet ce ar trebui să îi consemneze fericirea, dar nu se mișcă, așteptând să fie mângâiată. Bărbatul își trece degetele îngroșate de vremea care a trecut peste ele prin blana albă a felinei, iar cu cealaltă mână ia sticla pe jumătate plină de whisky. Toarnă pe gât echivalentul a două shoturi. Micul dejun a fost servit.

În drum spre baie își aprinde o țigară și o termină de fumat acolo, aruncând-o în bolul wc-ului. Se uită în oglindă. Mereu s-a întrebat de ce proprietarii au ales să pună o oglindă lungă pe ușa băii. Nu vrea să se vadă când iese din cadă. Ăia trebuie să fi fost niște narcisiști, genul ăla de cuplu care poartă culori asortate, soțul și soția ies în lume, se țin de mână, dar nu se sărută pentru că nu e politicos, când ajung acasă vorbesc despre cum ei sunt peste restul și se duc la culcare, fiecare se întoarce pe o parte și își plânge viața jalnică pe care o reia de mâine.

Dar acum a rămas în fața oglinzii, îmbrăcat într-un tricou care obișnuia să fie alb, cu burta proeminentă și păroasă, își observă nasul care mereu i s-a părut prea mare pentru fața lui, ochii înfundați în cearcăne și părut ciufulit și nespălat. Măcar am picioare frumoase, își spune de fiecare dată când se analizează. Se uită la șuruburile care țin oglinda, îi este prea lene s-o scoată, așa că va continua să se privească de fiecare dată când va intra aici. Oricum e singura oglindă din casa asta.

Femeia nu pare să se fi trezit când intră din nou în cameră. Se așază la birou pe scaun, în fața mașinii de scris și privește fiecare literă în parte. Toți anii ăștia pe care i-a trăit, și cel mai de preț lucru al lui este această cutie de metal. În unele zile o urăște, în altele o iubește. Uneori scrie despre femei, și încearcă să-și dea seama ce ființă îi va putea umple golurile, uneori scrie despre copilărie și-și amintește că este doar imaginea bestialității tatălui său, pătată de sensibilitatea și de empatia mamei, iar în zilele mai bune se răzvrătește împotriva capitalismului.

Aude din spate un foșnet. Își întoarce privirea fără să zică ceva. Femeia se urcă pe tocurile pe care a venit, trage pe ea rochia șifonată și-și dă cu un ruj găsit prin poșeta zdențuroasă. Se privesc pentru câteva secunde.

— Hei, Chinaski, sper că te-ai pus să scrii o poezie despre mine acum.

IG: https://www.instagram.com/alina_bbhm/

IG: https://www.instagram.com/belleartmovement/

Share this post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


en_USEnglish