Un stabilopod tăcut — @belleartmovement

Un stabilopod tăcut — @belleartmovement

Aurelia Spînu

Mi-s tălpile uscate și petrecute-n așchii,
Stropii de sudoare-s sculptați, însă, de alții.
Părul iar mi-e iute, din coaste abur mi-iese
Și-o pânză de păianjen în ochiul bleg se țese.

Degeaba dau cu pumnul, cu țeasta de perete
Căci ochiul minții doarme, sucit de focu-ți verde.
Bucăți de lut pictate desprins-ar din genunchi
Pe când jarul se-ncinge, topind cumplitul lut.

Palma îmi e țeapănă, proptită de-o statuie
În timp ce degetul meu mare în suflet te încuie.
Alunițele din cot și umeri s-au despărțit demult
O constelație zdrobită-n ceruri, pornită din exult.

Nu strălucesc în noapte, nici căi nu luminează
Ca farul din ureche, cuminte stând de pază.
Nimic din toate-acestea acum nu mai contează,
Căci nu-ți sunt eu vreo oază, ci doar un om în transă.

Eu? Un refugiu profanat sub stăpânirea ta,
Vandalizat mai astă-noapte: graffiti pe podea.
E sens aici? Este? Căci nu-l simt mai simt deloc.
L-ai luat cu tine la plecare și cred că i-ai dat foc.

Precum o stâncă despicată de tăișul unui val
Ce-am fost eu pentru tine aderă la banal:
Și-o ancoră, și-un mal. Și dopul ud al bărcii,
Căci altfel, te-ai fi scufundat de mult, fiu al atrocității.

O sfoară uzată pe care-o legai constant
Când vântul era viu și te mâna în larg.
Dintr-un om sihastru cu flăcări în privire
Venita și furtuna cu valuri în neștire.

Îmi sângerează palma. Și oasele mă dor,
Dar e mai bine așa, căci nu voiam să mor.
Sunt un stabilopod tăcut, privind în depărtare
Și râd încet când văd un dop plutind uitat în mare.

IG: https://www.instagram.com/spn.aurelia/

IG: https://www.instagram.com/belleartmovement/

Share this post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


en_USEnglish