Vin ieftin – @belleartmovement

Vin ieftin – @belleartmovement

de Aurelia Spînu

Acoperiș ticsit aievea de ale toamnei ploi,

Un pod îngust și jalnic în mii stropi de noroi,

Loc ascuns, dar la vedere, vechiul nostru estivar

Ți-aduceam și cactuși seara, dar totul în zadar…

Sanctuar uitat de vreme în miros vechi de tutun,

Străbătut de sticle goale pe podeaua de gorun.

În ceața densă de-ntuneric și carențe de lumină

Vibrau întinse, pigmentate, scântei arse – Luna plină.

Mozaic sălbatic ș-aspru, pictat în crăpături perfecte,

În care zilnic, spre apus, veninul ars se poate pierde.

Vechile noastre instantanee, regăsite-ntr-un sertar –

Abia de-am putut deschide al casei putred buzunar.

Aveau margini sfărâmate și colțuri dispărând,

În foc, în vid și-n aer, ori poate în mormânt.

Era unul alb negru, cu un pescăruș zburând,

Când am chiulit nebuni la mare, iar el plutea râzând…

Sunt înapoi, aici, dar singur, mai singur ca oricând,

Întind mâna spre tine, dar tot ce simt e-n gând.

Poate e timpul, da, ce-a fost mai greu s-a dus,

Mă reîntorc la tine, forțat de-un dor nespus.

Să ne trezim în pod, mahmuri și pe răcoare,

Adolescenți inerți băuți cu inimi în mișcare.

Să simt din nou nisipul fin și forța unui val,

Să cad încet pe spate, să simt că mă nasc iar.

Eu vin, pornesc acum, încep s-alerg spre tine,

Dar marginile-s șubrede și nu mă țin prea bine.

Plutesc, plutesc în aer – un pescăruș rănit,

Pregătit s-atingă cerul și vârful de zenit.

Închid ochii încet, mă las în voia sorții,

Sperând că inima va câștiga din nou în fața morții.

Ajung, ajung acum, te simt atât de-aproape,

Te vad în orizont, dar zbori mult prea departe.

Deasupra mării-ntinse, acum învolburate

O stranie făptură cu aripi vag pictate.

Ne văd pe plajă acum, pe noi din tinerețe

Te-aud cum râzi când îți cântam și parcă doru-mi trece.

Întorc ochii spre tine, poate ne vezi și tu

Însă tu cazi de-odată-n valuri, plecând fără rămas-bun.

În jur acum e negru, deschid ochii încet

Privesc la podul nostru și fac, docil și lent,

Un pas mic înapoi, dar calc pe-oculte cioburi,

Vărs vin pe lemnul putred – pârâu întins pe-alături.

În jos, lângă fereastră, se-ntoarce răsăritul

Într-un joc de umbre clasic pe-acest fundal ambiguu.

Mi-amintesc de pescăruș, de revederea noastră,

Cum am ajuns azi-noapte-n pod în loc să merg acasă.

Dar nu mai sufăr, nu… zâmbesc puțin amar,

Înghit vinul rămas pe fund și scap de-acest coșmar.

IG: https://www.instagram.com/spn.aurelia/

IG: https://www.instagram.com/belleartmovement/

Share this post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


en_USEnglish